Zilele trec şi uite-aşa ne trezim în ultima zi din an cu multe regrete pentru cel ce trece şi cu multe dorinţe pentru cel ce cu paşi grăbiţi soseşte. Iar eu mă trezesc câteodată cu gânduri la el, un altul. L-am văzut pentru a doua oară în Enigma, după ce făcusem cunoştiinţă la teatru fără ca emoţiile mele să mă lase să ofer atenţia cuvenită unui necunoscut până atunci. El şi-a mai amintit de mine de atunci? Posibil, nu. Altfel aş fi aflat. Mi-ar fi spus... ea. Sau poate nu...
