P.S.: Ia ghici!

Ori lumea e prea tristă ori oamenii sunt prea fericiţi pentru mine. Aş vrea să plâng...dar nu vreau! Vreau să am parte de iubirea adevărată, de o iubire împărtăşită...dar nu vreau să renunţ la strălucirea profesională. Nu le pot îmbina. Vreau dar ele nu vor; nu se înţeleg; e o dispută între ele - ori una ori alta. Prefer profesional, deşi ştiu că nu mă voi simţi împlinită, dar măcar am făcut ceva bine..nu numai pentru mine. Acelaşi sentiment l-aş avea şi dacă aş alege - ipotetic - cealaltă varianta - iubirea, dar m-aş simţi egoistă, că i-aş dezamăgi pe cei care au crezut în mine, pe mine însumi... Neputinţa! Incapacitatea de a fi hotărât! Dezamăgirea, poate. Caracterul. Nu vreau să fac lucruri pe care le vreau eu iraţional, ci pe cele care trebuie - pentru că aşa-i mai bine. Pentru cine? Nu ştiu... Aşa-i mai bine şi atât. Oricum nu toată lumea are jumătate... Deci, m-aş putea număra printre ei. Să-ţi învingi sufletul cu mintea, să fii raţional... Doare!