Tristețe de primăvară
Doare.
Bucata aia roșiatică e sechestrată într-un cub de un alb scânteietor.
A fost descoperită și, mai târziu, abandonată pe un ger cald - sângerândă...
Să nu întrebi ce-a fost!
Să privești ce-a rămas!
Nu-i pare rău
A trăit o zi și a fost suficient.
A profitat de oportunitate.
Își pierde din culoare.
Cubul o străpunge încet.
Rămâne doar fizic, mărunțită, fără suflu.
Inima mea
joi, 20 februarie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu