miercuri, 24 februarie 2010
duminică, 21 februarie 2010
miercuri, 17 februarie 2010
ÎN TIMP ÎNVEŢI
(Jorge Luis Borges)
După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui 'mâine'
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ...
şi cu fiecare zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispretuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt...
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.
Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...
(Jorge Luis Borges)
După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui 'mâine'
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ...
şi cu fiecare zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.
Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispretuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt...
Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.
Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...
miercuri, 10 februarie 2010
Explicaţie
numele - specific fiecărei utilizări - aflat sub licenţă
nu include eticheta de copyright.
imaginea e doar un logo
format - cu toate componentele necesare
nu e obligatoriu!
identifică subiectul
informaţia să fie detaliată
pentru a-mi da o justificare validă
cu utilizare cinstită ce poate fi folosită
nu şterge rapid notificarea
dacă există dispute sau informaţia este incompletă
declar-o ca abuz
şi marcheaz-o pentru ştergere.
explicaţii - prea multe.
de ce?
ca să te mulţumeşti cu maximum de garanţie
e simplu.
perfect - niciodată!
nu include eticheta de copyright.
imaginea e doar un logo
format - cu toate componentele necesare
nu e obligatoriu!
identifică subiectul
informaţia să fie detaliată
pentru a-mi da o justificare validă
cu utilizare cinstită ce poate fi folosită
nu şterge rapid notificarea
dacă există dispute sau informaţia este incompletă
declar-o ca abuz
şi marcheaz-o pentru ştergere.
explicaţii - prea multe.
de ce?
ca să te mulţumeşti cu maximum de garanţie
e simplu.
perfect - niciodată!
sâmbătă, 6 februarie 2010
Efect - pretext
Dezordine
în camera sufletului meu;
cheia e la tine.
m-ai dezamăgit!
aflată la kilometrul 0
nici raza dimineţii n-o străbate
doar ploi ROGVAIV - e curcubee
doar ele se văd prin ochiul ferestrei.
te privesc rece
vreau să sfidez înălţimile
fără efecte speciale
nu am nevoie de pretext
adevăraţii prieteni sunt număraţi
aşa că dacă vrei să faci parte din ei
spune-mi!
ce e prea mult, e prea mult
până şi căldura provenită de la soare arde
mai bine păstrez singurătatea...
ca vinul în pivniţă.
"EBITESCU!"... deşi n-ar trebui.
în camera sufletului meu;
cheia e la tine.
m-ai dezamăgit!
aflată la kilometrul 0
nici raza dimineţii n-o străbate
doar ploi ROGVAIV - e curcubee
doar ele se văd prin ochiul ferestrei.
te privesc rece
vreau să sfidez înălţimile
fără efecte speciale
nu am nevoie de pretext
adevăraţii prieteni sunt număraţi
aşa că dacă vrei să faci parte din ei
spune-mi!
ce e prea mult, e prea mult
până şi căldura provenită de la soare arde
mai bine păstrez singurătatea...
ca vinul în pivniţă.
"EBITESCU!"... deşi n-ar trebui.
joi, 4 februarie 2010
miercuri, 3 februarie 2010
Funcţia universului:
a = o cârtiţă care sapă sub lună
b = un fluture care face duş
c = o girafă aeriană
şi eu
cea care încearcă să te găsească în cascada niagara
şi nu printre cele 40 000 de planete care se presupun a fi în galaxia noastră
pentru că nu vreau să rămân o necunoscută în ecuaţia ta
vreau ca funcţia noastră să aibă ca principiu
adunarea 1+1=1
adică noi doi să formăm un întreg.
dată fiind ecuaţia formată din
coeficienţii cunoscuţi
pentru a afla soluţiile de rezolvare
vom presupune că totul n-ar avea niciun sens
ar fi egal cu zero
s-ar rezuma la doi, la noi doi, la funcţia noastră.
chiar dacă totul e nul am putea găsi o soluţie
sau poate chiar două.
asta depinzând de gradul la care a ajuns
ce-a fost odată între noi
doar o constantă.
dacă am considera, prin absurd
că după cei 2 ani am ajuns la un grad doi
am avea tot atâtea soluţii de rezolvare
însă rămâne de demonstrat.
la puţin timp după ce te-am cunoscut
erai precum o cârtiţă
de parcă ţi-aş fi pus un văl opac în faţa ochilor
şi tu te ghidai numai după spusele mele.
dar eu nu te minţeam
de fapt, tu încercai să-ţi faci un drum spre inima mea
ai început să sapi coridoare lungi,
atât de perfecte.
după acest an plin de emoţie şi entuziasm
am dat de o primă şi posibilă soluţie
care ne-a motivat să continuăm.
în cel de-al doilea an
te-am scos din lumea ta şi
te-am transformat într-un fluture
pentru a-ţi deschide aripile străvezii
şi să le închizi în jurul meu.
vreau să te hrăneşti cu nectarul dulce
cules dintre petalele inimii mele,
să simţi sublimul
trăind alături de mine
doar o singură zi
să zbori în seninul fanteziei mele
şi să împrăştii un alai de poveşti
cu aripile tale multicolore, sidefate cu sclipiri de pasiune.
adu-mi din înaltul zborului tău, din oglinda curcubeului,
suspine candide de necuprins
tu - fluture, eu - floare
ai grijă spre ce grandioase flori te îndrepţi
pentru că niciodată nu vei şti care din ele e carnivoră.
pe parcursul acestui an
în care mi-ai arătat atâtea lucruri frumoase
am găsit o nouă soluţie, una plină de zâmbete şi bucurie
mi-e teamă însă să nu iau o decizie greşită
prin spectrul acestei ultime soluţii
pentru că nu vreau ca după aceea
să devii o girafă ca cea de pe pijamaua mea
şi să depăşeşti limita gâtului tău
pentru că atunci vei şti într-adevăr ce-nseamnă lacrimi de girafă.
în cele din urmă, vreau doar să aleg
soluţia corectă pentru ecuaţia noastră...
o soluţie sau mulţimea vidă?
b = un fluture care face duş
c = o girafă aeriană
şi eu
cea care încearcă să te găsească în cascada niagara
şi nu printre cele 40 000 de planete care se presupun a fi în galaxia noastră
pentru că nu vreau să rămân o necunoscută în ecuaţia ta
vreau ca funcţia noastră să aibă ca principiu
adunarea 1+1=1
adică noi doi să formăm un întreg.
dată fiind ecuaţia formată din
coeficienţii cunoscuţi
pentru a afla soluţiile de rezolvare
vom presupune că totul n-ar avea niciun sens
ar fi egal cu zero
s-ar rezuma la doi, la noi doi, la funcţia noastră.
chiar dacă totul e nul am putea găsi o soluţie
sau poate chiar două.
asta depinzând de gradul la care a ajuns
ce-a fost odată între noi
doar o constantă.
dacă am considera, prin absurd
că după cei 2 ani am ajuns la un grad doi
am avea tot atâtea soluţii de rezolvare
însă rămâne de demonstrat.
la puţin timp după ce te-am cunoscut
erai precum o cârtiţă
de parcă ţi-aş fi pus un văl opac în faţa ochilor
şi tu te ghidai numai după spusele mele.
dar eu nu te minţeam
de fapt, tu încercai să-ţi faci un drum spre inima mea
ai început să sapi coridoare lungi,
atât de perfecte.
după acest an plin de emoţie şi entuziasm
am dat de o primă şi posibilă soluţie
care ne-a motivat să continuăm.
în cel de-al doilea an
te-am scos din lumea ta şi
te-am transformat într-un fluture
pentru a-ţi deschide aripile străvezii
şi să le închizi în jurul meu.
vreau să te hrăneşti cu nectarul dulce
cules dintre petalele inimii mele,
să simţi sublimul
trăind alături de mine
doar o singură zi
să zbori în seninul fanteziei mele
şi să împrăştii un alai de poveşti
cu aripile tale multicolore, sidefate cu sclipiri de pasiune.
adu-mi din înaltul zborului tău, din oglinda curcubeului,
suspine candide de necuprins
tu - fluture, eu - floare
ai grijă spre ce grandioase flori te îndrepţi
pentru că niciodată nu vei şti care din ele e carnivoră.
pe parcursul acestui an
în care mi-ai arătat atâtea lucruri frumoase
am găsit o nouă soluţie, una plină de zâmbete şi bucurie
mi-e teamă însă să nu iau o decizie greşită
prin spectrul acestei ultime soluţii
pentru că nu vreau ca după aceea
să devii o girafă ca cea de pe pijamaua mea
şi să depăşeşti limita gâtului tău
pentru că atunci vei şti într-adevăr ce-nseamnă lacrimi de girafă.
în cele din urmă, vreau doar să aleg
soluţia corectă pentru ecuaţia noastră...
o soluţie sau mulţimea vidă?
marți, 2 februarie 2010
luni, 1 februarie 2010
C = conştiinţa lui; E = el
C: Ce cauţi? Încotro mergi aşa grăbit şi cu privirile revărsate în toate părţile?
E: Mă revărs asupra tuturor lucrurilor. Caut celălalt spaţiu al meu.
C: Întocmai ca şi mine. Dar... nu poţi fi peste tot. Unde nu eşti tu sunt eu!
E: Nici vorbă! Pe tine nu te caută nimeni. Eu sunt... Adevărul.
C: Mă caută cei ce vor o amintire.
E: Cine eşti tu? De ce mă învălui întocmai ca un ecou? Eşti numai minciună. Eşti o iluzie.
C: Sunt una dintre cele două paralele ale acestei lumi. Uite ce... nu mă dispreţui! Sunt iluzia pe care tu ai creat-o. Simţi cum marele mister al lucrurilor a început să se destrame?
E: Poate... să sporească.
C: Sau să preschimbe.
E: Te urăsc. Nu-nţelegi? Eşti propria-mi neputinţă!
C: Ţi-e dor de mine vreodată?
E: Ce naiba! Dispari din calea mea!
C: Uite ce! Asta am făcut tot timpul... m-am retras. Acum nu!
E: Păi... atunci arată-te!
C: Aşa... aceasta este, te asigur, şi dorinţa mea. Dar numai iubirea ta mă face vizibilă! Vreau să spun...
E: Îmi eşti străină! Fără nicio îndoială!
C: Fără nicio umbră de desprindere! Amândoi...
E: Fiecare...
C: Haide... Acum!
Text scris de mine pentru o temă.
C: Ce cauţi? Încotro mergi aşa grăbit şi cu privirile revărsate în toate părţile?
E: Mă revărs asupra tuturor lucrurilor. Caut celălalt spaţiu al meu.
C: Întocmai ca şi mine. Dar... nu poţi fi peste tot. Unde nu eşti tu sunt eu!
E: Nici vorbă! Pe tine nu te caută nimeni. Eu sunt... Adevărul.
C: Mă caută cei ce vor o amintire.
E: Cine eşti tu? De ce mă învălui întocmai ca un ecou? Eşti numai minciună. Eşti o iluzie.
C: Sunt una dintre cele două paralele ale acestei lumi. Uite ce... nu mă dispreţui! Sunt iluzia pe care tu ai creat-o. Simţi cum marele mister al lucrurilor a început să se destrame?
E: Poate... să sporească.
C: Sau să preschimbe.
E: Te urăsc. Nu-nţelegi? Eşti propria-mi neputinţă!
C: Ţi-e dor de mine vreodată?
E: Ce naiba! Dispari din calea mea!
C: Uite ce! Asta am făcut tot timpul... m-am retras. Acum nu!
E: Păi... atunci arată-te!
C: Aşa... aceasta este, te asigur, şi dorinţa mea. Dar numai iubirea ta mă face vizibilă! Vreau să spun...
E: Îmi eşti străină! Fără nicio îndoială!
C: Fără nicio umbră de desprindere! Amândoi...
E: Fiecare...
C: Haide... Acum!
Text scris de mine pentru o temă.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
