Funcţia universului:

a = o cârtiţă care sapă sub lună
b = un fluture care face duş
c = o girafă aeriană
şi eu
cea care încearcă să te găsească în cascada niagara

şi nu printre cele 40 000 de planete care se presupun a fi în galaxia noastră
pentru că nu vreau să rămân o necunoscută în ecuaţia ta
vreau ca funcţia noastră să aibă ca principiu
adunarea 1+1=1
adică noi doi să formăm un întreg.
dată fiind ecuaţia formată din
coeficienţii cunoscuţi
pentru a afla soluţiile de rezolvare
vom presupune că totul n-ar avea niciun sens
ar fi egal cu zero
s-ar rezuma la doi, la noi doi, la funcţia noastră.
chiar dacă totul e nul am putea găsi o soluţie
sau poate chiar două.
asta depinzând de gradul la care a ajuns
ce-a fost odată între noi
doar o constantă.
dacă am considera, prin absurd
că după cei 2 ani am ajuns la un grad doi
am avea tot atâtea soluţii de rezolvare
însă rămâne de demonstrat.
la puţin timp după ce te-am cunoscut
erai precum o cârtiţă
de parcă ţi-aş fi pus un văl opac în faţa ochilor
şi tu te ghidai numai după spusele mele.
dar eu nu te minţeam
de fapt, tu încercai să-ţi faci un drum spre inima mea
ai început să sapi coridoare lungi,
atât de perfecte.
după acest an plin de emoţie şi entuziasm
am dat de o primă şi posibilă soluţie
care ne-a motivat să continuăm.
în cel de-al doilea an
te-am scos din lumea ta şi
te-am transformat într-un fluture
pentru a-ţi deschide aripile străvezii
şi să le închizi în jurul meu.
vreau să te hrăneşti cu nectarul dulce
cules dintre petalele inimii mele,
să simţi sublimul
trăind alături de mine
doar o singură zi
să zbori în seninul fanteziei mele
şi să împrăştii un alai de poveşti
cu aripile tale multicolore, sidefate cu sclipiri de pasiune.
adu-mi din înaltul zborului tău, din oglinda curcubeului,
suspine candide de necuprins
tu - fluture, eu - floare
ai grijă spre ce grandioase flori te îndrepţi
pentru că niciodată nu vei şti care din ele e carnivoră.
pe parcursul acestui an
în care mi-ai arătat atâtea lucruri frumoase
am găsit o nouă soluţie, una plină de zâmbete şi bucurie
mi-e teamă însă să nu iau o decizie greşită
prin spectrul acestei ultime soluţii
pentru că nu vreau ca după aceea
să devii o girafă ca cea de pe pijamaua mea
şi să depăşeşti limita gâtului tău
pentru că atunci vei şti într-adevăr ce-nseamnă lacrimi de girafă.
în cele din urmă, vreau doar să aleg
soluţia corectă pentru ecuaţia noastră...
o soluţie sau mulţimea vidă?