”Dacă mă înșeli, vreau să știu. N-aș alege să mă minți. Aș alege să știu că nu te-ai mulțumit cu ceea ce ai. Nu te-aș putea ierta imediat. Orgoliul m-ar împinge să mă răzbun, să te rănesc. Dar dacă ce e în suflet depășește orgoliul, revin la tine curând. Nu te controlez. Poți foarte ușor când te întreb cine e la telefon să îmi spui „Dana” în loc de „Dan ”. Cât eu sunt la duș, tu poți să vorbești cu el liniștită și să îi spui „noapte bună”. Cât eu mă uit la un film, tu poți să stai pe mail sau pe messenger și să trimiți mesaje de amor. Nu am de ce să fiu spionul tău. Dacă alegi să minți, te minți în primul rând pe tine. Nu văd de ce nu mi-ai spune direct: vreau să trăiesc asta. Ce aș putea eu să îți fac? Să te opresc? Cum? Dacă vrei cu adevărat să trăiești ceva, trăiești și peste mine, și peste ce te-aș ruga eu. Dacă vrei să te oprești, o faci tot pentru că vrei tu, pentru că alegi să nu mă rănești, să nu aduci între noi o durere meschină, inevitabilă, umană și pentru că voiajul nostru este mai puternic decât satisfacția unei croaziere temporare.
Noi doi am trecut prin atâtea, am trăit atâtea. Ne cunoaștem, suntem lupi bătrâni, nu avem cum să ne mai ascundem după deget. Noi doi, dacă trăim acum, nu avem cum să trăim pe jumătate. Devenim unul sau ne ucidem. Este ipostaza perfectă în care ne mai putem regăsi.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu